Să nu uităm
de dreptul pacientului de a i se aduce la cunoștință că poate da, în scris,
acces aparținătorului la toate informațiile medicale care-l privesc.
Ieri, o pacientă de
numai 41 de ani a căzut din Salvare și-a murit. Varianta asistentei este că
femeia, de una singură, și-a deschis ușa, apoi a căzut, s-a aruncat, nu știm. Varianta
adevărată (nu toată lumea știe), din punct de vedere legal, este un secret
între personalul medical și pacient. În cazul de fată, asistenta totuși
s-a-nțepat fiindcă nu a respectat protocolul și s-a plimbat cu Salvarea în
dreapta șoferului în loc să stea în spate, unde-i era locul.
Recent, ministra
sănătății, Sorina Pintea, a dispus angajarea, cel puțin la cîteva spitale, de
personal specializat în a da relații aparținătorilor în legătură cu pacienții
de la UPU. Responsabilul de “sală” de la unul dintre spitale a confirmat pentru
presă că, într-adevăr, însoțitorii vor primi, de-acum, informații despre
bolnavi, acele informații care pot fi date, a conchis el, cu o paranteză de
zîmbet care-a schimbat sensul ordinului dat de ministru cît încă nu i se răcise
vizita.
Că veni vorba, să ne
aducem aminte de Colectiv cînd, toată spuma doftoricească și politică ieșea în
fața jurnaliștilor și asigura părinții că tinerii lor copii, arși într-un club din
motive pe care n-o să le știm niciodată, sunt bine-merci, tratați ca-n Germania.
În săptămînile următoare, acei pacienți au fost externați sub formă de cortegiu
de morți și nimeni n-a fost tras la răspundere pentru dezinformare, probabil în
virtutea secretului medic – pacient (politicienii ne operează la votul secret).
Pînă la urmă, ce are
dreptul să știe aparținătorul? De pildă, dacă internatul, în tentativa personalului,
neglijent și indolent, de a-l ridica din pat, este scăpat cu capul de noptieră
(“am crezut că i-a crăpat capul”; “am zis că iar sare sîngele din ea”, “m-am
gîndit că acolo i-au rămas creierii”), aparținătorul are voie să fie încunoștințat?
În fine, mi se pare
ciudat că, în țara noastră, din cîte știu, n-a apărut niciodată, public, un caz
de psihopat angajat în spital, așa cum s-a întîmplat în lumea numită civilizată,
și nici vre-un roman care să ridice un pic jaluzeaua după acest mare cult, de mare
rit, care este sistemul sanitary românesc.
Şi, vorb-aia, dacă
nici noi nu suntem psihopați, atunci cine!?
P.S. În instalațiile
noi-nouțe din saloanele bolnavilor există și echipamente de ascultare?
P.S. Am întîlnit și persoane
care sunt ceea ce trebuie să fie un doctor, o asistentă medicală, persoane interesate,
care-ți vorbesc normal și care nu iau bani dar… sistemul este setat într-un fel…
Nu cred că așa ceva a existat sau există nici măcar în fostul bloc communist.
“La Oldenburg (nord), un fost
asistent medical este adus din nou în faţa tribunalului, fiind acuzat de
uciderea a 100 de pacienţi.” https://evz.ro/germania-niels-hoegel-proces-300-11.html
“Ca si apartinatori nu am fost anuntati că se
schimbă procedeul ca să ne dăm acordul sau refuzul.” https://www.stiridecluj.ro/social/scrisoarea-unui-fiu-caruia-i-a-murit-tatal-in-spital-la-cluj-iarta-ma-tata-ca-te-am-dus-la-cluj-credeam-ca-te-salvez-1-1-1-1-1-1
Doctor care-i
avertizează pe aparținători să nu ceară banii înapoi dacă le moare operatul. https://www.gandul.info/stiri/cardiologul-fara-inima-cinismul-unui-medic-spaga-luata-pacientilor-care-mor-nu-se-restituie-18086753
Cum sunt
tratați pacienții: https://www.rfi.ro/social-110399-ministrul-sanatatii-control-ploiesti
“[…]au fost înregistrați când își numeau pacienții „scârbe”, pentru că sumele
date erau prea mici pentru cât considerau ei că merită.” https://evz.ro/medicii-spagari-inregistrati-scarba.html
“O sa încerc
să expun conversatia LIFTIEREI cu noi: - Mie ce mi-aţi adus? Ce plasa îmi daţi?...”
https://adevarul.ro/locale/craiova/liftiera-acuzata-cerut-spaga-punga-daruri-destinate-copiilor-bolnavi-cancer-nu-luam-daca-mi-dadeau-1_5c0f861ddf52022f7557970d/index.html
“Cu o voce
ce parca ma biciuie, imi comanda sa-mi dau bluza jos si sa ma intind pe masa de
metal in forma de cruce. In timp ce-mi leaga mainile si picioarele (oare de ce)
manioasa, imi repeta necontenit ca in functie de cum isi face ea meseria, eu
traiesc, ori nu traiesc.” https://paginiromanesti.ca/2012/10/05/ganduri-de-pacient-aventurile-mele-la-operatie/
“Același studiu arată că 18
la sută dintre români se tem atât de mult de viitor încât ar vrea să oprească
timpul în loc.” https://stirileprotv.ro/stiri/social/studiu-romanii-nu-isi-fac-planuri-de-viitor-din-cauza-mentalitatii.html
“51,8 % se tem pentru sănătatea celor
din familie
46,5% se tem ca ei să nu se
îmbolnăvească
32,7% se tem de lipsa
de medicamente și tratamente”
“Nu oboseşte
niciodată, deşi operaţiile sunt complicate, iar supravegherea bolnavului după
intervenţie este complexă şi trebuie făcută cu maximă responsabilitate. […] Pe
pacienţi îi tratează cu calm, blândeţe şi mult interes. Fiecăruia în parte îi
explică avantajele şi dezavantajele unei intervenţii chirurgicale, iar celor
care nu înţeleg le face chiar şi un desen.”
Citeste mai mult: adev.ro/pqg2mr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu